Pentru ei

Azi aş fi vrut să scriu despre altceva dar un grup de copii ce m-au colindat m-a făcut să schimb tema. Asistaţi social cred că este termenul ce-i defineşte. Am sperat că vor cînta pentru cadourile ce îi aşteptau la final. Probabil ca au făcut-o şi de asta dar…

Ei într-o parte, colindînd şi bătînd din palme. Noi în cealaltă, cu o ureche la ei şi cu alta la ticăitul ceasului.

Ei într-o parte, bucuroşi de urat. Noi în cealaltă, obosiţi şi uzaţi de atîta sărbătorit în gol.

Ei într-o parte, frumoşi şi copii. Noi în cealaltă, urît de maturi.

Ei într-o parte, cîntînd. Noi în cealaltă, ascultînd.

Ei într-o parte. Noi în cealaltă.

La final au venit să îmi spună că le vine Moşul iar unul dintre ei a ţinut să îmi spună cu o voce joasă că ei de fapt nu sînt copii de pe stradă ci sînt o echipă. Şi am înţeles că ar trebui să trecem în partea cealaltă, măcar de Crăciun. Pentru copii chiar vine.

Sărbători Fericite.

Glume proaste cu brazi la Chişinău

În Republica Moldova Crăciunul oficial este pe “vechi” adică pe 7 ianuarie. Dar, odată cu globalizarea, el se sărbătoreşte din ce în ce mai temeinic şi pe “nou”, adică pe 25 decembrie. Această situaţie duce la conflicte ce nu mai au nimic în comun cu religia ci duc direct spre politic, programul de evenimente de Sărbători devenind prilej de confruntare între oficiali şi opoziţie.

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, este membru al Opoziţiei. Motiv bun pentru a fi trosnit cu fiecare ocazie posibilă. Energia termică, manifestaţiile de Ziua Europei sau ciocnirile de 1 decembrie sînt exemple legate de ce este în stare puterea comunistă pentru a-şi impune voinţa cu forţa. Chestii care nouă ni se par halucinante la Chişinău fac parte din cotidian.

Dar să revenim la titlul postării. Totul a început anul trecut, atunci cînd Chirtoacă a anunţat că programul Sărbătorilor va fi centrat pe ziua de 25 decembrie urmînd a fi organizate o serie de manifestări începute prin inaugurarea Bradului de Crăciun pus în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

O scurtă paranteză

Spre deosebire de Bucureşti, în Chişinău există o singură piaţă importantă, cea a Marii Adunări Naţionale, situată între Preşedinţie, Guvern, Parlament şi Primăria Chişinăului. Din acest motiv cel care “ocupă” piaţa devine practic dirijorul.

Închid paranteza.

Buuuun, deci pe 9 decembrie 2007 piaţă se montează bradul Primăriei acest urmînd să fie inaugurat a doua zi  (pe 10 dec. este Ziua Drepturilor Omului) de către primar. Care primar, bănuind că ceva nu este în regulă a plantat 3 oameni care să păzească bradul în noaptea 9-10 decembrie. Şi oamenii s-au pus pe păzit. Pînă pe la 12 noaptea, cînd o patrulă de poliţie a venit la ei şi le-a cerut să se legimiteze. “Paznicii” au arătat pe rînd documentele de identitate, legitimaţiile de servici şi dispoziţia în baza căreia se aflau lîngă brad. Dar, precum bancul cu iepuraşul şi basca, n-a ajutat la nimic. Au fost urcaţi în maşina poliţiei şi duşi la sediu pentru identificare.  Da, aţi citit bine.  Aveau actele la ei dar au fost duşi pentru identificare. Drumul pînă la secţie a durat circa 3 ore, ocazie cu care transportaţii s-au putut delecta cu o plimbare muuuult prelungită prin tot Chişinăul. Ajunşi la secţie li s-a confirmat faptul că erau ei şi li s-a dat drumul.

Scăpaţi din mîinile poliţiei paznicii, ţuşti! la brad. Care brad făcuse paşi. Nu mai era unde îl lăsaseră, în Piaţă, ci la cîteva sute de metri mai încolo, pe aleile unui parc. Ca să ne înţelegem: bradul nu era de apartament, era brad de pus în piaţă. Înalt de 10 m, greu de cîteva tone cu tot cu suport.. ce mai, nu îl puteai duce pe braţe, mai ales că pînă la noua locaţie trebuia sa cobori şi nişte scări. Adică a fost nevoie de macara, camion, oameni etc.. Nimeni n-a văzut nimic.

Culmea este că Poliţia se află, teoretic, în subordinea Primăriei. În realitate ea se subordonează guvernanţilor. Dar să revenim la bradul mutat. Aflînd de capabilităţile plantei Chirtoacă a solicitat ca vegetala să fie repusă pe locaţia iniţială. Cererea lui s-a izbit de refuzul Poliţiei Municipale care a n-a vrut să mişte bradul din loc pînă cînd nu va fi găsit “hoţul” bradului! Exact. Poliţia care a sechestrat paznicii a cerut ca pînă cînd nu sînt prinşi hoţii Piaţa Marii Adunări Naţionale să rămînă goală.

Nu s-a întîmplat nici una, nici alta. Adică nici hoţii de Brad n-au fost prinşi (nici acum, după mai bine de un an) dar nici piaţa n-a rămas goală pentru că după 2 zile aici a răsărit Bradul de Crăciun pe vechi al Puterii.

Dăm pe repede înainte şi ajungem în 2008. Chirtoacă anunţă că bradul va fi inaugurat tot în Piaţa MAN pe data de 18 decembrie. Guvernanţii au spus că şi ei vor avea un brad, că va fi inaugurat tot pe 18 dec fără să ofere detalii legate de locaţie. Chirtoacă se hotărăşte să nu mai păţească la fel ca anul trecut şi face o mişcare rapidă: în dimineaţa zilei de 14 decembrie Primăria cumpără un brad de la un particular (Moldsilva refuzase orice vînzare către Primăria Chişinăului), îl încarcă în camion şi fuga cu el în Piaţă.

Cum intră camionul pe şosea, e interceptat de un echipaj al Poliţiei Rutiere Moldovene şi este tras pe dreapta. Îi sînt verificate toate actele. Erau în regulă. Aducîndu-şi aminte de iepuraş şi de bască, li se mai cere un act: avizul ecologic de recoltare. Li se explică, inutil, că avizul nu este necesar, recoltarea fiind făcută din curtea cuiva şi nu din pădure. Poliţaii rămîn neînduplecaţi: camionul cu tot cu brad sînt arestate şi duse în curtea primului Ocol Sivic pentru identificare. Şeful Ocolului confirmă că bradul nu le aparţine dar poliţaii ţin tare: trasnportul rămîne pe loc pînă la lămurirea situaţiei.

Pînă în ziua de azi situaţia s-a lămurit parţial după cum urmează. În Piaţă a fost montat în mare viteză bradul Guvernului, pe data de 19 decembrie Prim Ministrul moldovean l-a inaugurat în timp Bradul Primăriei se bate de muscă în acelaşi loc în care l-a găsit seara zilei de 14 decembrie: arestat în curtea Ocolului Silvic aşteptînd un aviz pe care nu îl are şi nu îl va primi niciodată deoarece nu îi poate fi eliberat.

P.S. Acum 3 zile Poliţia Moldoveană a demonstrat că urcă pe scara evoluţiei: a trecut de regnul vegetal la cel animal arestînd un porc şi un măgar costumaţi. Unul în poliţai şi al doilea în procuror.

P.P.S. Cristineaţă, toate sînt pe bune

Later edit (multam Adriana):

Bradul Primariei nu mai e acolo. S-a furat.

Ni-i Moldova mîndră frunte

În efortul continuu de îmbunătăţire a condiţiilor de trai a locuitorilor Republicii Moldova se înscriu şi eforturile Organelor de Stat şi de Partid de creştere a nivelului de cultură patriotică.

Astfel, după ce Concursul Naţional de Cîntece Patriotice s-a bucurat de o înaltă apreciere din partea publicului, s-a trecut la etapa de masă: elaborarea de imnuri pentru colectivele de oameni ai muncii. Azi vă vom prezenta Imnul Spitalului Clinic de Psihiatrie

Text: C. Turcan
I. Ilciuc
Muzica: I. Ilciuc

Aranjament muzical:
Orchestra Nationala Simfonica a Teleradiodifuziunii din Moldova,

dirijor maestru al poporului Gh. Mustea

Interpreteaza:
Corul “Moldova”, conducator artistic B. Dubosarschi

Pe meleagul nostru scump intre coline
E-asezat pitoresc printre pomi frumosi
Spitalul Mare a intelepciunii
Ce ne vrea poporul pe toti mai sanatosi

E unicul in codrul mare,
In Moldova noi traim
E spitalul cel cu care
Medicina ne-o slavim

Cu alei, cladiri frumoase
Ce rezista peste-un veac
Cu Biserica domneasca
Pentru toti pe acest meleag

Cu oameni gospodari un colectiv de frunte
Cu traditii vechi si nemuritor
Noi muncim mereu, rivnim inainte
Pentru acest pamint si pentru acest popor

Medici buni, suflete fine
Ard linga bolnav la pat,
Luminind jertfesc cu sine
Cum facea si Hipocrat

Destinul nostru-n viitor
Cu demnitate si mindrie
Sa slujim acest popor!
Sa ne traiasca in vecie!

Ca să înţelegeţi mai bine, aveţi şi varianta audio AICI!

P.S. Doamne, ocroteşte-i pe români!

Later edit:

Imnul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova

“CREDINŢA PATRIEI”
vers. – Ianuş Ţurcan
muz. – Oleg Baraliuc

NUMELE NOSTRU NU E SCRIS ÎN CARTE,
NU-I PRONUNŢAT CU SLAVE DE SALUT,
DAR CERCETAREA DĂ FRUMOASE ROADE,
SECURITATEA E AL NOSTRU SCUT.

NU E NIMIC MAI SFÂNT ŞI DEMN PE LUME,
DECÂT CREDINŢA ŞI AL NOSTRU LEGĂMÂNT!

REFREN:

CREDINŢĂ PATRIEI ŞI STEAGULUI CREDINŢĂ,
CREDINŢĂ LEGII ŞI DREPTĂŢII ORIŞICÂND,
CREDINŢĂ – JURĂMÂNTULUI NUMAI CREDINŢĂ,
CREDINŢĂ DRAGOSTEI ŞI PĂCII PE PĂMÂNT!

CREDINŢĂ PLAIULUI ŞI NEAMULUI CREDINŢĂ
CREDINŢĂ DOINELOR ŞI CASEI PĂRINTEŞTI
CREDINŢĂ GRAIULUI ŞI RAMULUI CREDINŢĂ,
CREDINŢĂ OMULUI PE CARE ÎL IUBEŞTI!

ÎNCREDERE, LUMINĂ ŞI SPERANŢĂ
DĂM PRIN CREDINŢA NOASTRĂ, CA DE FIER,
DRAPELUL PATRIA-L ÎNALŢĂ
DOAR CÂND PLECĂM, NEMURITORI, LA CER.

NU E NIMIC MAI DEMN ŞI SCUMP PE LUME,
DECÂT CREDINŢA ŞI AL NOSTRU JURĂMÂNT!

REFREN

Varianta audio AICI!

Skip

Cu ceva timp în urmă, la insistenţele cuiva, am văzut “12 angry men”. Cu toată reticenţa mea vis-a-vis de filmele alb negru, l-am văzut pînă la final. E drept, în mai multe reprize. Nu mă prea omor după filmele clasice. Acu’ două zile m-am uitat la un alt film: “12″

Un rus, Nikita Mihalkov pe numele lui, s-a apucat să aniverseze în felul lui cei 50 de ani de la primul film amintit mai sus, făcînd un fel de remake. Spun “un fel” pentru că din filmul original a păstrat ideea, adaptînd restul textului de la o Americă a anilor ‘50 (măcinată de conflicte rasiale) la o Rusie a anilor 2007 (măcinată de conflicte interetnice). Iar dacă veţi urmări ambele filme veţi vedea că diferenţele sînt mai mici decît ne-am aştepta pentru că oamenii nu s-au schimbat prea mult de atunci.

Oricum, 12-le lui Mihalkov a fost atît de bine făcut şi mai ales jucat încît a strîns un braţ de nominalizări (cele mai importante: Oscar-cel mai bun film străin, Festivalul de film de la Veneţia – Leul de aur) fiind dezavantajat de faptul că nu este chiar original. Dar din punctul meu de vedere de neavenit în ale artei cinematografice remake-ul lui Mihalkov este peste originalul lui  Sidney Lumet.

Aş putea să mai spun multe despre film dar ar fi păcat. Nu pot decît să vă recomand cu căldură să încercaţi să îl vedeţi. Nici nu veţi simţi cum trec cele 2 ore jumate..

Dacă speranţa moare ultima atunci noi murim primii

Cică pe nemţi eşti sigur că i-ai bătut la fotbal abia după ce se suie în autocar. Mergînd pe aceeşi idee, eu tot sper ca pronosticul meu de guvern să iasă. Speranţă idioată, deh… Totuşi, acum cîteva zile, mă alăturam lui Darius dorindu-i lu’ dragă Stolo pensie rapidă.

Din păcate pentru premierul minune acelaşi lucru i l-au dorit şi ăia care chiar puteau să îl trimită acasă să vadă de nepoţi (chiar, oare are?) explicîndu-i că diferenţa dintre 1991 şi 2008 nu este de 17 ani cum se aştepta el ci de 32 de miliarde de euro fonduri structurale pe care le aşteaptă ei. Iar cum tehnocraţia nu a excelat niciodată în a salva aparenţele a fost nevoie ca Stolo să lase locul încălzit pentru adevăratul saltimbanc.

Boc, piticul de Curte al regelui Băse, aduce în politica românească un aer proaspăt, fiind imaginea slugii perfecte. Pînă şi Văcăroiu mai avea accese de personalitate atunci cănd nivelul de alcool din sînge exceda nivelul de obedienţă faţă Ilici. Pe cînd Boc nici măcar nu bea, nu fumează, nu merge la femei şi nu gîndeşte dacă e lăsat singur. În schimb, activitatea lui cerebrală creşte brusc în prezenţa stăpînului, empatia dintre ei funcţionînd foarte bine: nu apucă bine Băse să îşi termine ideea că Boc se şi apucă de treabă. Astfel, Boc devine cel mai inutil premier al României post-revoluţionare, asumîndu-şi rolul de băţ cu deget arătător al preşedintelui MultPrea jucător.

În timpul ăsta România reală stă şi se uită cum 3 idioţi iubitori de telenovele cu final neaşteptat îşi bagă picioarele în tot doar pentru ca unul dintre cei 3 să îşi facă jocurile. Bugetul stă în pioneze, şomajul creşte, falimentele curg pe bandă rulantă, sistemul de plăţi între firme începe să tuşească a gripă iar Băse se piaptănă cu cărare pe mijloc.

Eu, ca bou’, am crezut că după alianţa PDL-PSD nu se putea mai rău. Apoi am văzut că se poate, prin alegerea lui Stolo ca premier desemnat. Şi am crezut, din nou, că mai rău nu se poate…

‘r-aţi ai dracu’ cu bocii voştri!

Dioxină de criză

- Alo, inspectorul naţional de peşte, carne şi iarbă la telefon. Cu cine vorbesc?

- Cu inspectorul judeţean de peşte, carne şi iarbă, să trăiţi! Au venit deja Sărbătorile? Gataaa, vine băieţii!

- Stai că nu de asta v-am sunat. Ia ziceţi, ceva carne de porc irlandez a ajuns la voi ultimele 3 luni?

- Permiteţi să raportez, dom’ inspector şef: nimic! Doar nişte arăbeţi au trecut pe la noi, dar să ştiţi că n-au fost deloc porci. Au fost chiar băieţi de salon. O să vedeţi, hehe, cînd vine băiatu’ de Sărbători…

- Mă, tu eşti tîmpit sau chiar aşa de lacom am ajuns să pun inspector toţi idioţii? Tu nu ştii ce e ăla porc?

- Ăăăăă… ba da, şefu’, ştiu. Normal că ştiu. Avem unul de 120 de kile, fraged ca o fleică de purceluş de lapte… Are deja numele dvs la zgarda de la gît. L-am pus în baiţ de viu, ca să mai ardă colesterolul din el..

- BĂ CRETINULE! Tu chiar nu înţelegi ce zic eu aici? Te mai întreb o dată: aveţi intrări de carne porc irlandez în ultimele 3 luni? Răspunde cu “da” sau “nu”, că te ia mama dracului!

Inspectorul judeţean realizează că întrebarea este pe bune. Ar trebui să dea un răspuns documentat. Ceea ce ar fi presupus că el, atunci cînd a venit la servici, să fi şi făcut treabă. Aprope că l-a bufnit rîsul. Ok, deci va trebui să meargă la plesneală. Dacă ar fi răspuns cu “da”, era clar că ar fi urmat şi alte întrebări. Aşa că a decis

- Nu, să trăiţi! Nimic! Aici se mănîncă doar carne de-a noastră, că-i fără chimicale!

- Bine.. deci trec aici, în dreptul vostru, nu… eşti sigur, da?

- La fel de sigur ca pe vizita pe care o s-o v-o fac de Sărbători!

- Ok, ok.. ai grijă cu baiţul ăla, să nu fie prea picant.

 

 

Acum 3 zile, cînd am auzit comunicatul DVSVA cum că putem să stăm liniştiţi la locurile noastre, i-am dat crezare. Mă gîndeam că oamenii s-au apucat să verifice ceva acte înainte de a ieşi ca boii în presă să declame că, asemenea crizei, dioxina ocoleşte România. Bineînţeles că am subestimat prostia ălora care mă controlează pe mine şi pe care îi plătim cu toţi. Acum 2 zile cele zero tone deveniseră 3, ieri 40, azi cam fo’ 120 şi pînă la Crăciun mai avem 14 zile.

Sfatul meu este ca de Sărbătorile astea să mîncaţi pui.

Habemus Guvern

Pe post de fum alb, Băse numai ce ne-a anunţat că dragă Stolo îşi va îmbogăţi CV-ul cu încă o perioadă de prim ministeriat.

Dacă aş fi jucat la Loterie pronosticul meu de guvernare aş fi reuşit să îmi pierd cu brio banii. Am sperat că PNL-iştii vor avea ceva mai multă minte decît îmi sugerau aparenţele şi vor fi înţeles că negocierea nu se face în faţa camerelor de luat vederi, aşa cum a hotărît Tăriceanu să o facă.

Dar geaba gîlceava acum. Avem PSD + PD-L + (?) UDMR. O coaliţie de guvernare numai bună de dus la circ, nu în Piaţa Victoriei. Şi PDL-iştii şi PSD-iştii şi-au folosit tuşul de ştampilă de vot pe post de unguent anti-hemoroizi şi au realizat că pentru bunul mers al ţării trebuie să treacă peste neînţelegerile ideologice. Totul spre aparenta bucurie a lui Băse, singurul cîştigător de moment al zilei de azi.

În acelaşi timp, dacă Adrian Năstase muşcă din masă de dorul alianţei cu PNL-ul, nici votanţii PDL-ului neiubitori de Geoană nu îşi menajează dantura. Pentru că şi unul şi ceilalţi nu au de gînd să uite faptul că Băse + Iliescu n-o să facă în vecii vecilor Love.

Iar despre capabilităţile noului guvern ce pot să spun? De acum, vestita Criză poate să vină în România cînd o dori ea, că oricum aici va da de pieptul de aramă al lui Stolojan. Care, din experienţa lui de lucrător la Banca Mondială, va încerca să îşi amintească fentele de luptător de guerillă economică. Fără spor cred eu pentru că, din punct de vedere macroeconomic, soluţiile Băncii Mondiale sînt de termen lung (spre deosebire de cele ale Fondului Monetar Internaţional) în timp ce Criza asta e de termen scurt-mediu. Aşa că, pe lăstarul format din dubiosul program anti-criză al PDL-ului va veni la fix ca altoi inexistentul program anti-jale economică al PSD-ului.

De aceea ne va deveni familiară imaginea unui dragă Stolo care va privi cu ochii lui mari, umezi şi inexpresivi cum creşterea economică a României din ultimul an va deveni poză de pus în ramă în timp ce va prezida şedinţe de Guvern în care polemicile pe bază de argumente economice vor fi înlocuite de certurile pe bază de furt la comision, atentat la sfinţi de mamă şi aplicare de bîtă ideologice în scăfîrlia adversarului.

Nu-mi rămîne decît să constat că “Ei cu ei, noi cu voi” are continuarea logică “Make war, not love.”

Aproape guvern (postare de aşteptare)

În aşteptarea anunţării noului guvern, a prim-ministrului şi a celor ce deţin principalele portofolii o să povestesc foaret scurt ceva: cu ceva timp în urmă am avut ocazia să am ca interlocutori două personaje arhi-mediatizate: Vanghelie şi Geoană.

Se completează perfect: unul nu este în stare să vorbească dar îl duce mintea, iar celălalt are un bun discurs dar gîndeşte ca o cizmă.

Pe aşa vreme… (am dat-o-n filozofie)

…nu-ţi rămîne decît să-ţi baţi copiii sau cîmpii. Aşa că, nefiind un adept al violenţei, mă voi rezuma la activităţile agricole mai sus menţionate.

Pe vremurile în care problemele mele zilnice nu se învîrteau în jurul EBITDA mă apucasem, ca tot studentul iubitor de petreceri terminate tîrziu, cu un pahar în mînă şi un ochi la răsăritul de soare, de găsit răspunsuri la întrebări existenţiale. Normal că nu le găseam, dar de plăcerea discuţiilor, ne prefăceam că le ştim. Previzibil deja, n-am găsit răspunsul la nici una dintre ele, dovadă fiind faptul că în toţi anii trecuţi de atunci, nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace s-a lăsat aşteptată.

Ok, preambulul fiind făcut, trec şi la subiect. Din acele vremuri io a ajuns la concluzia că a găsit elementul de bază ce diferenţiază doi indivizi: informaţia.

Mai exact, ceea ce ne diferenţiază nu ţine de fizic, noroc, rude sau cantitate de bani ci ţine de 3 proprietăţi ale informaţiei: modul în care procurăm, prelucrăm şi redăm informaţia prelucrată. Hai să le iau pe rînd.

Procurarea informaţiei.

Aici am în vedere atît aspectul cantitativ cît şi cel calitativ. Mai multă şcoală ar presupune o cantitate mai mare dar am văzut în practică de multe ori că lucrurile nu stau deloc aşa. Am cunoscut oameni cu studii superioare au renunţat în a-şi procura informaţia din timpul şcolii generale, traseul lor ulterior prin şcoală fiind mai degrabă rod al întîmplărilor fericite. Aşa cum am cunoscut oameni cu studii de bază care deţineau mai multă informaţie decît te-ai fi aşteptat. De asemenea calitatea informaţiei este la fel de importantă. Informaţie se găseşte atît în “Libertatea” cît şi în “Insula zilei de ieri” dar dacă le-am compara…

Mai mult, calitatea informaţiei ne defineşte traseul ulterior. Unii preferă datele concrete, alţii speculaţiile, unii se uită la filme, alţii studiază manuale etc. Un inginer strînge la fel de multă informaţie ca şi un artist dar calitatea diferă.

Iar combinarea cantităţii informaţiei procurate combinată cu aspectul ei calitativ ne dă o idee de ce Gigi Becali nu va ajunge în vecii vecilor să fie egalul lui Bill Gates. Şi credeţi-mă, asta nu are nici un fel de legătură cu banii.

Informaţia este peste tot. Tot ce vedem, auzim, simţim, mirosim şamd reprezintă informaţie. Chit că o conştientizăm sau nu, înotăm într-un ocean de date. Cu cît reuşim să extragem mai multă, cu atît mai bine.

Prelucrarea informaţiei

Eh, de aici începe show-ul. Este clar că prelucrarea informaţiei acumulate ţine, pe de-o parte, de calităţile native ale individului dar şi de antrenamentul lui. Nu este suficient să fii inteligent dacă nu te şi antrenezi. Vorba aia cu brînza bună şi buruduful de cîine probabil că se potirveşte cel mai bine aici. ‘Geaba ai IQ 130 dacă ţi-l foloseşti doar pentru a găsi scuze mai bune. Culegerile de probleme nu au apărut doar din dorinţa sadică a vreunui mason aşa cum nici antrenamentele nu fac parte din vreo conspiraţie mondială.

Cu cît te “antrenezi” mai mult, cu atît poţi prelucra informaţia acumulată mai bine. Cineva (îmi cer scuze că nu mai ţin minte cine) spunea  că doi oameni care privesc un creion văd acelaşi lucru dar înţeleg chestii diferite. Asta cred că este cea mai bună imagine a ceea ce înseamnă din punctul meu de vedere prelucrarea.

Redarea informaţiei prelucrate

Ok. Am strîns-o, am digerat-o, acum trebuie să arătăm ce am înţeles. Probleme, nu? Aparent o chestie de comunicare, redarea informaţiei n-are nici o treabă cu asta. Nu trebuie să fii bun orator ca să ştii că o piesă dintr-un puzzle nu este pusă la locul ei. Aşa cum nu trebuie să fii un bun interpret ca să îţi avertizezi prietenii că improvizaţia de reşeu electric este pe cale să ia foc.

Mai exact, fiecare domeniu are un mod propriu de redare a informaţiei prelucrate. Cu cît înţelegeţi mai bine care este acest mod, cu atît vă va fi mai simplu. Pe de altă parte, aici putem vorbi de un efect cumulativ: cu cît aveţi mai multe variante valide de redare, cu atît efectul pe care îl estimaţi va fi mai puternic. De asta a apărut şi PowerPoint-ul, cel care îmbină datele seci cu efectul vizual.

De acest ultim aspect se leagă cele mai multe cărţi de tipul “guerilla marketing”. Toate sînt variaţii pe aceeaşi temă: folosirea mai multor canale pentru prezentarea unor concluzii. Nimeni nu descoperă nimic, toţi dezvoltă pe aceeaşi temă.

 

Mda.. iar am scris prea mult. Probabil că o sa o mai fac pentru că tema “informaţie” îmi place. Şi voi mai încerca să divaghez pe marginea convingerii mele potrivit căreia cu cît eşti mai conştient de puterea informaţiei, cu atît ţi-e mai simplu. Iar pentru asta nu-ţi trebuie nici fizic, nici bani, nici noroc, nici rude, nici….

Uninominal vs Antena 3: 3-0

În ultimele două zile m-am amuzat serios uitîndu-mă la TV. Comedie mai bună decît ipocrizia vecină cu prostia neaoşă, cu greu găseşti. Pentru că, atunci cînd rezultatele nu convin, întotdeauna alţii sînt de vină. Iar paranoia şi nesimţirea lui Vadim şi-au găsit adulatori unde nici că te aştepţi.

Am devenit urmăritor de Antene (versiunea 3) doar pentru a mă bucura de frustrarea idioţilor şi ipocriţilor din studio, care văzînd cum le mor favoriţii aproape de potou, încep să uite sau să îşi renege propriile convingeri. Deh, verticalitatea nu se vinde bine la Intact.

Hai să şi explic. De ce se plîng anteniştii? De faptul că nu este normal ca un candidat ieşit pe locul 2 (3, 4, 5) să intre în Parlament iar ăla de pe locul 1 (a se citi PSD + PC) nu. Şi acum, scurt reminder: anul trecut, pe 25 noiembrie, a avut loc, dacă mai ţineţi minte, un referendum pe tema votului uninominal. În el NI SE CEREA să spunem ce variante de vot dorim. Aveam de ales între varianta de uninominal în 2 tururi, în care cel de pe primul loc ia tot (variantă a lui Băse) şi varianta a cărei rezultate le vedem acum (susţinută de partide). Referendumul a fost invalidat din motive de prezenţă scăzută.

Ghiciţi de ce parte s-au situat anteniştii care-şi plîng unii altora pe umeri din motive de sistem de vot netrebnic? Eh, hai să vedem.

1. Mircea Badea

Indiferent de cît de mult i-ar înjura Mircea Badea pe ăia de au făcut legea votului uninominal, eu zic să nu vă luaţi după el din două motive: 1. Mircea Badea e prost şi 2. Pentru uninominal s-a făcut referendum.

Adică, în prostia lui, karatistul trustului uită voluntar că inclusiv lui i s-a cerut părerea. Nu stau să caut acum în arhive video, da’ pun pariu că nu s-a dus la vot. Adică, Mircică face spume la gură pe tema legii uninominalului ingorînd faptul că trebuia să o facă la momentul în care a fost întrebat şi nu în momentul în care i-a murit voiculescu la intrarea la guvernare. Ipocrizie? Prostie? Bani? Sau toate la un loc?

2. Ioooooooon Cristooooooooiuuuuuu !!!

Alaltăieri seară, nea’ Cristoiu a urlat în studio, (aproape) citez: “uninominalul ăsta este cea mai mare tîmpenie posibilă1″. Oare să fi fost vorba de înţelepciune? Ei aş! Simulantul logicii care face analize mai proaste decît ale mele scria cu mînuţele lui următoarele:

“Urgenţa constituind-o introducerea votului uninominal chiar din 2008, e de preferat o variantă mai puţin revoluţionară situaţiei în care nu va fi vot uninominal de loc. Ba chiar, dacă ne gândim bine, ar fi de preferat o formulă mai puţin revoluţionară celei în două tururi. Votul uninominal reprezintă încă o necunoscută în condiţiile României de azi. Nu e nici o nenorocire dacă la alegerile din 2008 se experimentează o formulă mai blândă.”

Eh? la idiotul de Cristoiu cum sună asta? Prostie, ipocrizie sau bani? Staţi că mai am :

“Lecţia principală oferită de Referendum nu se referă la votul uninominal in formula aiuritoare propusă de Traian Băsescu”

şi citatul meu favorit:

“Inţelegănd importanţa democraţiei representative, romănii refuză democraţia directă, tipică regimurilor autoritariste. Oricăt ar părea de ciudat, slaba prezenţă la referendumul din 25 mai 2007 e o victorie a democraţiei, a europenismului!”

Eh? Ia zi maestre, cînd ai fost prost, atunci sau acum? Eu sincer cred că n-ai fost prost nici un moment: pur şi simplu ai rămas curvă. De aia, cu banu-nainte.

3. Ciutacu

Din acelasi motiv de lene de cautat in arhive video nu pot decît să spun că scîrbitul Ciutacu, cel pentru care acest sistem de vot uninominal este o tîmpenie, nu s-a prezentat la referendum. Ceea ce, logic după el, îi dă dreptul acum să spună că sistemul este prost.

 

4 Concluzii

Oare ce s-ar întîmpla dacă diseară, la Sinteza Zilei s-ar strînge toţi  şi-ar spune spăşiţi: “Domnilor, am fost nişte dobitoci. Varianta lui Băsescu era bună.”? Este imposibil, nu?

Nu şi dacă le-ar cere chestia asta the ultimate godfather Voiculescu.