Mimetismul, fotbalul şi jurnaliştii

Această postare nu a plecat de la ultima tîmpenie făcută de Băse (m-a cam enervat că eu vroiam să spun ce am de spus da’ s-a băgat el repede, primul). Aşa că puteţi crede ce vreţi dar motivul postării a fost urmărirea ştirilor sportive de pe un oarece post TV.

De ceva vreme evit să mai urmăresc aşa ceva pentru a nu fi nevoit să văd elucubraţiile oligofrenului mistic de Pipera. Dar, acu’, de cînd cu isprăvile românilor la EURO, m-am spurcat şi m-am uitat şi la emisiunile de profil de la televiziunile băştinaşe. Unde am dat, desigur, peste jiji. Eh, problema mea de azi nu este el ci cei care îi iau interviuri.

Mimetism cred că îi zice.

Poate aţi fost în situaţia să citiţi interviuri cu fotbalişti prin ziarele de sport. Şi în mod sigur nu aţi fost deranjaţi de exprimări complet idioate, dezacorduri flagrante, neam-prostie sau prostie simplă. În interviuri, fotbaliştii par umani. Ştiţi de ce? Uite, Rudi şi Dreje ştiu! Corect: totul este rescris. În general fotbaliştii încă se străduie să descopere limbajul articulat, darmite să emită păreri. Sau mă rog, ei pot emite ceva, dar în mod sigur produsul inteligenţei lor nu poate fi publicat ca atare.

Aşa că oamenii care fac interviul au de trecut prin următorul ritual: vorbesc cu ghiogaru’, ajung la birou, ascultă (citesc), rîd de se sparg, cheamă şi cîţiva colegi, rîd şi ăia după care încep munca brută. Care presupune dileme de genul „Ce dracu’ a vrut să zică vertebratul aici?” şi rezolvări de genul „Eh, pun eu ceva, că oricum ăla nu mai ţine minte.”

Bun, la interviurile scrise e simplu: toţi par umani. Da’ ce ne facem cu alea vorbite?

Pentru ştirile care trec prin montaj lucrurile sînt mai simple, pentru că din elucubraţiile acefalilor reuşeşti pînă la urmă să încropeşti un mesaj inteligibil. Dar mai sînt live-urile. Eh, şi aici începe şou’.

În mod normal ar trebui să auziţi o întrebare urmată de o profundă tăcere în care idiotul intervievat încearcă să îşi dea seama dacă întrebarea a fost pusă sau abia urmează. Dar cum aşa ceva ar fi mină de aur pentru posesorii de sateliţi de retransmisie şi pagubă curată pentru canalu’ de servici, a trebuit inventată o soluţie. Ei bine, soluţia a fost găsită tot de singurii participanţi care au capacitatea cognitivă: jurnaliştii.

Iar soluţia a fost reformularea întreabărilor. Nu, nu au fost făcute mai simple ci ele au fost făcute astfel încît răspunsul să fie evident sau răspunsul să fie standard. Şi, pentru ca lucrurile să fie clare, voi exemplifica

A) întrebări cu răspuns inclus:

„Dle X, credeţi că valoarea lotului a crescut prin ultimele achiziţii?”. Oricît de rău ar mima întrebatu’ inteligenţa, nu este ATÎT de prost încît să răspundă cu „nu”.

„X (Y, Z) azi ai făcut un meci mare. Speri ca după ultimele evoluţii să intri în vizorul selecţionerului?”. Chiar dacă imbecilul căruia i se adresează întrebarea nu cunoaşte jumătate din cuvintele folosite în conţinutul ei, ştie că dacă întrebarea începe bine (intuieşte ce înseamnă „meci mare”) răspunsul trebuie să fie afirmativ.

„Azi echipa a avut o evoluţie mai slabă ca de obicei. Intenţionaţi să faceţi schimbări pentru meciul următor?”. Doooh!

B) întrebări cu răspuns standard

„Ce crezi că a lipsit echipei?” va fi o întrebare pusă doar dacă echipa idiotului de la capătul bombat al microfonului numai ce şi-a luat 5-6 boabe iar răspunsul prememorat este „concentrarea”.

Dacă vorbim de o diferenţă de sub 5 goluri întrebarea va fi „Crezi că adversarii au fost mai buni astăzi?” iar răspunsurile prememorate sînt „ghinionul” sau „arbitrajul”.

Dacă vorbim de o victorie pînă în 5 goluri întrebarea devine „O victorie mare azi. Cum te simţi?” iar răspunsul prememorat este „bucuros”. Dacă intervievatul este autorul vreunui gol misiunea lui devine mai grea deoarece trebuie să adauge „meritul este al echipei” chiar dacă juma’ din echipă era cumpărată de adversari.

La victorii peste 5 goluri lucrurile sînt mult mai simple: întrebarea este adresată într-o limbă străină pentru că de obicei românii sînt ceilalţi.

 

Bun. Da’ care e treaba cu mimetismul? Păi simplu: genul de întrebări ca cele de mai sus au devenit atît de folosite încît e clar că jurnaliştii sînt nevoiţi să se adapteze unui mediu mult prea ostil pentru ei.

Mă rog, mai există şi reversul situaţiei: mimetismul să ajungă atît de pronunţat încît o să ne trezim că vom ajunge să nu mai înţelegem cine este mai prost.

Ăla de răspunde sau ăla de pune intrebările?

Anunțuri

~ de popej27 pe Marți, 24 Iunie 08.

3 răspunsuri to “Mimetismul, fotbalul şi jurnaliştii”

  1. ai atins o coarda sensibila! ai mare dreptate in tot ceea ce ai scris mai sus! :)) bv, tata… bine punctat!

  2. Tata, tu ar trebui sa stii mai bine..Ca deh, voi sinteti aia de traduceti ce spun primatele alea.

  3. […] am o mare problemă cu declaraţiile învingătorilor. Încercînd să ne demonstreze că fotbaliştii constituie doar un caz particular, aproape toţi medaliaţii cu aur au recitat acelaşi text: […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: