De ce lunea nici iarba nu creşte.

O postare de-a Blogureştilor mi-a adus aminte că am fost martor la un episod din lupta dintre bine şi rău în varianta ăia de taie copacii din Bucureşti cu ăia de trebuie să împiedice asta.

O scurtă explicaţie: dacă vrei să te apuci sa construieşti ceva prin capitala patriei noastre trebuie, printre altele, să iei şi o autorizaţie de la Agenţia de Mediu. Iar pentru asta depui pe acolo un proiect, ăia îl studiază şi te programează la o „audiere” care, teoretic, se desfăşoară în şedinţă publică (anunţată în presă) astfel încît oricine se consideră afectat de respectiva construcţie să poată interveni. Am spus teoretic deoarece, practic, nu vine nici dracu’ din două motive. Primul ar fi că pe bucureşteanul ăla ecologist pe care îl vezi atît de pasionat de viitorul copiilor lui de fapt îl doare exact în cur de ce se întîmplă iar al doilea motiv este spaţiul în care se desfăşoară şedinţele, numărul de scaune libere fiind destul de mic (maxim 20). Totuşi, de fiecare dată cînd am fost nu le-am văzut niciodată ocupate, ceea ce mă face să cred că ăsta nu prea ar fi un motiv.

Am fost în sală, aşteptîndu-mi rîndul cu proiectul pentru care eram acolo, preţ de 3 prezentări. Două cartiere rezidenţiale şi o modificare de parcare pentru un Selgross. Cu ocazia asta am putut afla că:

– pentru proiectele rezidenţiale ăia de la Agenţia de Mediu cer 18-24 de mp de spaţiu verde pe cap de locuitor din ansamblu;

-pentru parcările de hypermarket legea spune că trebuie să ai minim 20% spaţiu verde şi un copac pentru fiecare loc de parcare;

Eh, gîndiţi-vă puţin dacă ştiţi măcar vreun proiect exectutat sau în curs de execuţie care să îndeplinească aceste condiţii. Eu nu am reuşit să găsesc nici unul. Iar asta are o explicaţie simplă: ăia de la Agenţia de Mediu sînt ori idioţi ori hoţi.

Culmea este că, pe planurile cu care vin ăia la comisie, toate sînt bune şi frumoase, toate corespund legii. Că la spartul sticlei de şampanie de zidul proaspăt văruit spaţiul verde pe cap de locuitor este bine ascuns sub fundaţii iar copacii parcărilor ies la număr doar dacă îi numeri de opt în opt sînt simple aspecte ce mă fac să cred că, totuşi, comisarii de mediu din capitala patriei noastre nu sînt idioţi. Ci doar nişte şpăgari notorii.

Oricum, cît am stat în sală, auzindu-i pe sfinţii mediului convertiţi la ecologism pe euro cum predicau importanţa mediului pentru viitorul nostru m-am abţinut cu greu să nu izbucnesc în rîs. Iar finalul a fost apoteotic cînd l-am auzit pe decanul de virstă al Comisiei debitînd

-Dragii mei, ştiţi care este cea mai mare tragedie a Bucureştiului? (eu am vrut să mă întreb cu voce tare „Voi?” da’ mi-am ţinut gura închisă pentru că urmam la rînd). Şi cum toată lumea a tăcut privindu-l sfioasă pe marele apărător al biosferei aşteptînd iluminarea, domnul respectiv ne-a privit îndurerat pe toţi şi a continuat grav

– Că au dispărut cîrtiţele! Asta este cea mai mare tragedie! Voi ştiţi cît de importante sînt cîrtiţele pentru mediu?

Mi-am băgat picioarele în orice atitudine respectuoasă şi am început să rîd în hohote.

Anunțuri

~ de popej27 pe Luni, 7 Iulie 08.

7 răspunsuri to “De ce lunea nici iarba nu creşte.”

  1. =)) =)) =))

  2. Ar trebui sa-mi fac timp in concediu ca sa ma plimb prin administratie. Pare educativ, amuzant si enervant. Exact ceea ce tine un om in priza.

  3. E, un concediu nu stiu daca merita, da’ un week-end in mijocul saptaminii merge

  4. Eu am constatat de câţiva ani buni dispariţia rândunelelor. Nu existau balcoane şi streşini în Bucureşti fără cuiburi de rândunele în vremea copilăriei mele.

  5. S-au mutat toate randunele la Scanteia. In dimineata asta, erau sute de randunele roind in jurul corpului central. 😛

  6. Hitchcock frate!

  7. uite o idee grozava de afacere: sa cresti cartite pentru bucuresteni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: