Postare aproape inexistentă

Ieri, pe la 6 seara, în timp ce urmăream o tîmpenie de film, mi s-a părut că am auzit pe cineva cîntînd la trompetă. După fo’ 30 de secunde am realizat că mă înşelam: era vioară. Am ieşit în balcon să văd dacă era cineva pe stradă. Nu era acolo. Mai mult, sunetul nu se mai auzea.

Am revenit la tîmpenia de film. După un minut vioara s-a auzit din nou, mai tare. Am oprit sunetul televizorului şi am încercat să îmi dau seama de unde venea muzica.

Pentru că ERA MUZICĂ.

Sunetul venea de pe holul blocului. Am deschis uşa şi am ascultat. Cineva cînta Balada lui Porumbescu bine de tot. Bă, da’ cînta, nu îşi bătea joc. Iar cînd a ajuns la porţiunea rapidă a piesei m-am lămurit că cel ce mînuia vioara nu era de ici-colea.. Am plecat în picioarele goale să îl găsesc.

Era la etajul 3. Un tip pe la 20 de ani, în blugi şi cămaşă albă, tuns scurt, 1,80. Cu o vioară veche şi muncită care se auzea foarte bine. Cutia viorii deschisă pentru bani. Nu dau bani cerşetorilor niciodată, dar omul ăla nu era din lumea asta. Mi se părea că se rătăcise pe scara blocului meu în drum spre sala de repetiţii.

M-am întors în casă iar vioara a tăcut din nou. Ca să se audă şi mai tare după alt minut. Cînta pe palierul meu. Am ieşit împreună cu Mirela şi l-am ascultat. Nu am recunoscut piesa. A mai coborît un etaj. Mirela s-a întors în casă eu am coborît după el. Am aşteptat să termine şi l-am întrebat:

-Este clar că nu eşti cerşetor. De ce cînţi?

– Sînt anul 3 la Conservator, nu am fraţi, nici tată şi mama e pensionară. Aşa strîng bani. Nu bat la uşi, nu cer. Cînt, iar cine vrea să îmi dea, îmi dă.

– Bun, da cînţi prea bine, de ce nu te duci la metrou de ex.? Ai face mult mai mulţi bani.

– Acolo e spaţiu public. E prea multă lume. Aici nu mă vede nimeni. Acum plec. Mulţumesc.

Şi-a strîns cutia în care se aflau doar banii mei şi a plecat. L-am înţeles şi mi-a fost oarecum ciudă. Ciudă pe ceilalţi care nu au ieşit şi ei să îl asculte pe cerşetorul căruia i-am mulţumit la final pentru ca m-a lăsat să îl ascult.

Iar dacă va ajunge şi la voi în bloc, chiar dacă nu îi veţi da nimic, ieşiti din casă şi ascultaţi-l pe violonistul căruia îi este ruşine să fie văzut cerşind în timp ce cîntă cum puţini o fac.

Anunțuri

~ de popej27 pe Marți, 29 Iulie 08.

9 răspunsuri to “Postare aproape inexistentă”

  1. Excelent!

  2. Da tata, a fost o chestie incredibila. La o ora dupa aia ma intrebam daca a fost sau nu adevarat.
    Mi-a parut rau dupa aia ca nu l-am chemat in casa sa vad daca nu il pot ajuta.

  3. daca l-ai fi intrebat cum il cheama…cine stie, peste ani, ce violonist grozav o sa ajunga
    imi place titlul…e perfect pentru postare
    paranteza: constat ca pe scara blocului tau e foarte curat daca ti-ai permis sa iesi in piciorele goale

  4. Yeap. Un moment din asta am avut si eu acum vreo doua luni, la o terasa din Piata Amzei, cu doua doamne de varsta a treia si un caine lup. Doamnele iesisera sa bea cate o bere, iar cainele venise la masa noastra sa prinda picaturile de apa care cadeau de pe marginea umbrelei. Am schimbat cateva cuvinte despre caini si oameni si femeia a inceput sa ne spuna ce insemna cainele ala pentru ea. N-am cum sa-i redau discursul, dar era ceva ce gasesti numai prin cartile bune. Dupa ce si-au terminat berile, doamnele au plecat incet, sprijinindu-se in bastoane si una pe cealalta, cu cainele alergand vesel in jurul lor, lasandu-ne intr-o atmosfera de perplexa normalitate.

  5. Si sa nu innebunesti cand vezi „vedetele” de la tv ?
    Ceausescu spunea cam asa: in democratia noastra, fiecare poate sa creeze ce vrea, noi platim numai ce ne place.” Nu ne-am indepartat cu mentalitatea de acele vremuri triste…

  6. Mi-as dori sa vina si la mine in bloc si sa mi se cante. Cred ca as sta ore in sir ascultandu-l. Si cat de mandri suntem noi, studentii..

  7. In trenolino, de la Licola la Napoli. Inghesuiala crestea pe masura ce inaintai spre centru.
    La prima statie din orasul propriu-zis urca doi tineri. Corespundeau descrierii tale. In loc de viori aveau acordeoane. Reorchestrasera, pe un sintetizator primitiv anexat unui amplificator cu boxa, mic si cu rotile, ritmica unor cantonete napoletane clasice; le infloreau cu partea solo la clapele cu bruduf. Nu vorbeau nimic. I’am testat cu o intrebare: „Renteaza?” Unul s’a apropiat de mine, mi’a lansat un „Prego?”, i=am repetat intrebarea, mi’a facut din ochi, zambind, a dat din cap aprobator si a trecut mai departe, culegand cateva fise de la calatorii ce asteptau, masati in dreptul usii, statia terminus.

  8. Ooo.. respect tata! Te intorsesi sau scrii de acolo?

  9. îndărăt!
    alive and kicking din picioare!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: