Exorcizarea are permis categoria B

Cu ceva timp înainte ca unul dintre ei să devină idolul realizatorilor de emisiuni SF (care îi foloseau, în draci, ca ilustraţie, muzica) iar altul să ajungă idolul femeilor isterizate de iminenţa menopauzei, trupa lor a făcut şi muzică.

Aphrodite’s Child a reuşit să scoată la lumină unul dintre cele mai bune albume din toate timpurile, „666„, într-o perioadă în care psihedelicul murea din motive de înăsprire legislaţie antidrog. Aşa că Vangelis Papathanassiou (dap, ăla), Demis Roussos (îhîm, chiar el), Luca Sideras (bunuţ) şi Silver Kouloris (un mare muzician) au fost nevoiţi să apeleze la „Sahlep” (o băutură grecească) pentru a finaliza cel mai bun album al formaţiei.

Rezultatul este remarcabil, Apocalipsa după Ioan devenind pretext de fusion reuşit între rock progresiv, psihedelic şi jazz. De la piese aproape pop („Break”) pînă la o piesă atît de psihedelică („∞”) încît pînă şi cenzura aproape inexistentă a anilor ’68-72 a casei de producţie Mercury a vrut s-o scoată din album din motive de obscenitate (o Irene Papas gemînd organismic în timp ce repetă „I was, I am, I am to come”) albumul 666 arată că Vanghelis s-a cuminţit prea devreme.

Dacă aveţi cumva ocazia să îl ascultaţi să nu cumva să rataţi pianul din „The marching Beast”, chitara din „Aegian Sea”, incantaţiile din „Lament”, voioşia din „Hic and nunc” şi nebunia generală din „All the seats were occupied”, piesa care concluzionează dublul album, dar nu îl încheie. Iar dacă „The four horsemen” este cea mai cunoscută atunci în mod clar „∞” a fost cea mai puţin difuzată din motive pe care le veţi descoperi singuri dacă apucaţi să îl ascultaţi.

În bestiarul rock românesc „Cantafabule” nu va fi niciodată egalat. Cam aşa stă treaba şi cu „666„-le rockului grecesc. N-am menţionat degeaba Phoenixul, în cîteva piese chitara lui Kouloris şi organ-ul lui Vanghelis sunînd extrem de cunoscut pentru fanii lui Covaci şi gaşca.

Mă rog, una peste alta, albumul grecoteilor sună atît de bine încît, după ce l-am tot ascultat, l-am iertat pe Demis Roussos pentru ceea ce face acum. Iar dacă printre preferinţele voastre muzicale se află rockul anilor ’65 – ’80, vă recomand să îl ascultaţi. De preferinţă în maşină, blocaţi pe centura Ploieştiului, timp de o oră trei sferturi. Ca mine, vineri noaptea.

P.S. „Anyone who has the intelligence may interpret the number of the beast. It is a man number. This number is 666” – de pe coperta albumului

P.S.2 Iron Maiden cu albumul lor sînt simpli copii care se joacă în curtea unui vecin de-al ăluia care l-a cunoscut pe ăla care a făcut drumul pe care au fost aduse materialele de construcţie pentru şcoala în care au predat muzică ăştia de la „Aphrodite’s Child”

Anunțuri

~ de popej27 pe Luni, 29 Septembrie 08.

12 răspunsuri to “Exorcizarea are permis categoria B”

  1. Uh, de ce-ai luat-o, omule, pe centura Ploiestiului?! Trebuia direct prin Ploiesti si in zece-cinspe minute ieseai la suprafata. Sau pe centura de est si mai mult de o juma de ora nu dura.
    Mare album!

  2. Pai coada la intrare in Ploiesti (banda 1) avea 6 km. Aia la intrarea pe centura (banda a 2-a) parea inofensiva. Aia ie, mi-am furat-o 😐

  3. Na, acuma caut albumu’ sa-l ascult si nu-l mai pirateaza nimeni.

  4. Stiu cum e.
    Eu l-am ascultat prima oara prin facultate. Dupa ceva timp mi-am adus aminte de el si am inceput sa il caut.
    Am gasit fo’ 2-3 piese pe net. Prin magazine la noi nu-l gasesti ca nu-l aduce nici dracu’.
    Si afara cind am fost am intrebat de el de multe ori cu acelasi efect: nimeni nu-l avea.
    Intr-un tirziu (adica la mai bine de 10 ani dupa ce l-am ascultat prima oara) l-am gasti intr-un magazin, tot pe afara. Era ultimul, zacea de ceva timp si cred ca nici aia nu credeau ca mai scapa de el

  5. Oh, chiar a trebuit să pomeneşti de Cantafabule? Ha! Mă întreb câţi „fani” Phoenix îl aprexiază… Da, este unul dintre cele mai bune albume rock pe care le-am ascultat. Sunetul heavy tradiţional 😀 amestecat cu influenţe psihedelice… mă întreb cum de au putut scoate aşa ceva în România socialistă!

    Mă pun să ascult neşte Aphrodite’s Child că m-ai făcut curios. Apropo, îţi place Ummagumma?

  6. Nu prea.. 😐
    Prefer Pink Floyd-ul post Barret.

    Da’ acum ca mi-ai adus aminte de el, o sa ii mai acord o sansa, ca nu l-am mai ascultat demultisor. Poate incepe sa-mi placa 🙂

  7. Da’ stai putin, ca m-a intrigat inceputul comentariului tau: tu stii iubitori de Phoenix carora „Cantafabule” nu li se pare cel mai bun album al lor?

  8. Păi nu sunt neapărat iubitori, ci „fani”. Care fredonează Andrii Popa şi Hei tramvai. Poate generalizez aiurea, dar chiar am întâlnit ascultători de Phoenix pentru care Pasărea Roc…k And Roll sau Zoomahia erau anonime.

    Din câte ştiu, Ummagumma este fără Syd. Cu toate astea păstrează sunetul psihedelic, doar că e puţin mai elaborat. Vă rog să mă iertaţi dacă mie nu-mi place Pink Ployd-ul The Wall şi Money. Nu-mi displace, dar parcă nebuniile de la începuturi îmi sunt mai dragi.

  9. Aaaa, gata, stiu la ce te referi.
    Aia-s iubitori de concerte gratuite sponsorizate de producatorii de bere. De fapt, ei vin pentru bere mai mult.

  10. m-ai facut sa bulbuc ochii de surporiza si incantare cu postarea asta care m-a uns la inima. esti foarte rezervat in autodescrierea gusturilor tale muzicale, dar cand lovesti este ametitor. albumul 666 este printre preferatele mele, are foarte multe pasaje stralucite si urmareste foarte bine un concept unitar. de multe ori am vrut sa scriu despre el, insa nu gaseam tasta infinitului :).

    nu este fortata paralela cu phoenix, dar si eu cred ca majoritatea ascultatorilor de phoenix nu au auzit in viata lor nimic altceva in afara de andry popa. toti stiu de tandarica, „legendarul baterist” dar habar nu au o SINGURA piesa la care canta el sa spuna corect, de vreme ce el apare doar pe cantafabule, pana in 89. de asemenea” cine canta la voce pe „vremuri”? aud? 🙂 moni bordeianu „who the fuck e moni bordeianu, nu era BANICIU???” …de basistul bela kamocsa si de elementul-cheie gunther reininger, ce sa mai spun.

    chiar ieri era am facut o postare in cap despre Pink Floyd, insa mai aman publicarea ei. ii consider semnificativi pentru ca au reusit sa demonstreze ca SE POATE face muzica DE CARE VREA MUSCHIUL LOR si totusi sa fie SI comerciala. de curand am realizat ca din tot valul de elctro actual, scult numai formatii care sunt de fapt… epigoni pink floyd!

    de azi inainte cand cauti ceva rar muzical, vorbeste cu mine 😉 666 il am si mp3 si cd original. intre timp, iti recomand vangelis „heaven and hell” ca sa vezi ca nu s-a cumintit chiar imediat dupa aphrodites child.

  11. Stiu tata ca ai muzica. Intre timp mi-am facut si eu rost de tot Lynyrd Skynyrd 😉

  12. […] pe trotuar mi-a făcut cu mâna. M-am apropiat. Nu-l ştiam. Îi ştiam doar avatarul şi blogul. Mi-a povestit despre o obscură formaţie grecească de rock progresiv/psihedelic numită Aphrodite’s […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: