Azi IO are nevoie de informaţii

Din motive care ţin mai mult de prejudecată decît de logică (ştiu, ştiu..) cînd ajung pe undeva şi hotărăsc să-mi pun internet, apelez la reţelele de cartier. Aşa am făcut şi ultima oară, acum doi ani, cînd am ales o firmă obscură (trăznet.net).

N-am avut probleme mari cu ei. Chiar dimpotrivă. În general îmi plătesc facturile de net şi televiziune o dată la 3 luni, în avans. Ăştia de la trăznet.net mă surprindeau de fiecare dată la vizita mea trimestrială prin reducerea tarifelor. Şi o făceau cu o asemenea agresivitate încît după un an plăteam jumate pentru viteză dublă. Ca să nu mai spun că în 2006 aveam 5 Mbps extern la 500.000 pe lună. Era probabil cel mai bun tarif pe care îl găseai în Bucureşti. În plus, nu aveau „căderi”. Şi nici prea mulţi clienţi

Toate bune şi frumoase vreme de aproape doi ani. De cîteva luni au început problemele. În sensul că, dacă pînă acum, la probleme dădeam uşor de ei iar timpul de intervenţie se reducea la 2-3 ore (sediul lor de afla la două străzi distanţă de mine), de ceva timp la telefoanele pe care le aveam, nu răspundea nimeni. E drept că şi netul revenea, dar timpul meu de aşteptare creştea la o zi.

Aşa că la ultima mea vizită trimestrială la ei am discutat cu cei de acolo, exprimîndu-mi nemulţumirea legată de lipsa lor de comunicare. Ca să mă asigure de întreaga lor solicitudine, mi-au mai dat două numere de mobil pentru a-i putea contacta.

Eh, şi săptămîna asta a început showul. Adică nea Onţanu s-a apucat să asfalteze între blocuri. Aleile au devenit tranşee imense, casa mi-e zguduită de betoniere, concasoare, camioane, etc. (Nataşa nu se prea bucură). Iar netul meu cădea cu regularitate în timpul zilei (cînd lucrau ăia mai abitir) ca să îşi revină seara.

Dar aseară n-a mai revenit. La fix nu răspundea nimeni, la mobil la fel. Oarecum supărat, am hotărît să mă duc peste ei. După cele 4 minute necesare drumului pînă acolo supărarea mea a lăsat loc perplexităţii: sediul lor nu mai exista. Spaţiul în care se aflau era scos la închiriat. Sun la numărul de pe anunţ şi cer detalii despre foştii chiriaşi. Răspunsul mi-a amplificat stupefacţia: firma trăznet.net dăduse faliment de fo’ lună!

Dar eu în timpul ăsta am avut net! Ştiam că serverele le ţineau în altă parte dar, totuşi, serverele alea nu trebuiau supravegheate de cineva? Poate vreunul dintre voi, care are tangenţă cu fenomenul, îmi poate explica situaţia paradoxală pentru mine.

 

Eh, şi acum vine şi întrebarea: trebuie să îmi schimb providerul. Reţea de cartier nu mai am în zonă aşa că trebuie să aplez la rechini. Ce îmi recomandaţi: RDS, Click-net sau alţii (trebuie nominalizaţi)? Menţionez că mă interesează în primul rînd stabilitatea serviciului oferit.

Mulţam anticipat.

Anunțuri

~ de popej27 pe Joi, 2 Octombrie 08.

29 răspunsuri to “Azi IO are nevoie de informaţii”

  1. Hahahahaha! Saracele servere, cum au rezistat ele. Dupa ce-om muri, niste programe or sa continue sa trimita mailuri de pe adresele noastre, o sa fim online pe mess si vom trimite feed-uri si dupa pomana de 40 de zile.
    Am Click Net la Ploiesti. Am facut abonament de 3 Mbps acum vreun an si acum cateva luni mi l-au marit, in aceiasi bani (cam 60 de roni) la 6. Mai pica, dar foarte rar. Insa chiar atunci cand mi l-au marit de la 3 la 6 s-a produs un eveniment. Adica a cazut netul cu telefon cu tot. Reclamatii peste reclamatii, sesizari, amenintari. Daca te duci la un sediu Romtelecom iti zic sa suni la numarul de deranjamente. Trei saptamani a durat problema, trei saptamani fara net si telefon, noroc ca nu mai stau/stateam acolo. Am facut si doua-trei plangeri la OPC. In ultima saptamana fara net am facut in fiecare zi cate o reclamatie; era un tabiet, precum cafeaua de dimineata. O echipa venise la fata locului si concluzionase ca nu e de competenta ei. Dupa ce am facut rost de numarul unui sef de la ei, au trimis alta echipa care a rezolvat problema: era un fir desprins de pe stalp, atat. Dar a adurat 3 saptamani. Mi-au redus abonamentul, insa nu mi-au trimis scrisoare cu scuze, semnata de director, asa cum le cerusem. In rest, sunt multumit. Netul chiar merge bine.
    Aici am UPC. In 4 luni a cazut o singura data, cateva ore. 10 Mbps la 35 de lei. Bine, merge ca ala de 6 de la Romtelecom.
    Despre RDS poate sa-ti zica multe C.

  2. Aham.. multam. Astept sa apara si C ca sa-mi zica de RDS. Nu de alta, da’ azi trebuie sa ma hotarasc, ca e greu fara net acasa..

  3. Votez pentru Click Net.

  4. Zic Io de Erdeesh.
    Nu stiu exact preturile, ca platesc facturile in masa, dar ar trebuie sa tot fie in jur de 40 de lei. In schimb, daca pica netu’ poti sa astepti mult si bine pana si 3-4 zile (am avut odata un proiect de trimis si a trebuit sa merg sa il fac la o sala de net unde se jucau plozii Counterstrike, de mai mare rasul), la telefon sunt ori paraleli, ori nesimtiti, ori auzi multa muzica de fursecuri/ asteptare pana sa dai de cineva care nu vine cu replica obosita „vom remedia defectiunea in cel mai scurt timp posibil”. Inplus, la Iancului unde m-am mutat acum aproape doi ani nu era trasa fibra optica, asa ca ne-au adus modem, promitand ca ne anunta cand cu fibra optica. Desi intrebam regulat la sediu si primeam raspuns negativ, am aflat acum 2 saptamani ca au tras fibra de cateva luni bune, da’ ca au o echipa de operare vai de steaua ei, cu program de lucru 8-17 (wtf?! vor sa prinda lumea acasa ori nu? sunt asa de multe cereri de net de la pensionari?!), pe care si ala il lalaie astfel incat sa iasa pe teren intre 11 – 16.
    A, poti sa iti tragi si telefon fix de la ei, dara cand pica netu’ esti rupt de lume si in plus la instalare o sa iti zica sa vii cu aparatul tau, ca ei nu au decat un nr. fix. Mai beneficiezi de telefin mobil cu nr. Erdeesh. Eu nu l-am vaz’t nici pana azi.
    Mama, in schimb, are tot Erdeesh in Tg. Mures. Se pare ca acolo toata treaba merge cum ar trebui – de-asta am fost asa de enervata sa vad ca in Bucuresti, unde-i miezu’ companiei, lucrurile stau asa anapoda….

  5. Eu i’am sunat pe cei de la RCS-RDS vineri, mai 2007, să’i întreb despre new technologies în pro(pă)văiduirea internetului în zone de interes minim pentru orice cablu, including Romtelecom. Mi’a răspuns o domnişoară afară din temă, mi’a cerut numărul de telefon şi mi’a zis c’o să mă sune cineva de la ei.
    Am aşteptat – nu’s absurd! – să treacă weekendul.
    Şi a trecut.
    Şi ţin telefonul lângă mine, că’s în perioada de graţie. Dacă sună, răspund. Că n’am cum suna înapoi. Dacă mă caută ăia de la RCS-RDS?

  6. la mine in oras a intrat tare SC INTER DATA TELECOM SRL din Bucuresti; utilizatorii pe care-i stiu sunt foarte multumiti de ei; am zis sa incerc si eu; abia am facut contractul; urmeaza instalarea; pentru 55 lei asigura la METROPOLITAN min.10Mbs si max. 100Mbs iar la EXTERN 256Kbps/4096Kbps…asa scrie pe contract; au si abonament de 75 lei dar nu stiu ce ofera ca nu m-am ocupat eu; am si o adresa de e-mail: inter_data_telecom@yahoo.com si tel.: 0311509036/0763019378

  7. Ref. proceduri faliment dupa carte, etc. (tin sa mentionez ca tu ai auzit la mana a doua de fapt ca astia sunt in faliment, ei poate mai sunt solvabili dar ca sa scape de sediul care ii costa mult le-au da cu flit la proprietari):

    – presupunand ca ar exista o decizie judecatoreasca obtinuta de catre terti sau data in baza cererii firmei respective pentru inceperea procedurii de faliment contra traznet.net [snc]: un administrator (numit) al falimentului ar trebui sa aiba grija ca activele firmei sa fie pastrate in buna stare. Tu esti un client platitor generand firmei venituri mai mari decat cheltuielile, asadar un activ care trebuie pastrat. Pastrat cum? Dandu-i net, in masura in care firma isi poate permite sa tina instalatiile in functiune cu costuri care nu pot fi atacate de catre creditori ca nejustificate.

    Celebrul Chapter 11 din State (care au o legislatie favorizand mai degraba debitorul) asta face: pune firma in prima faza a falimentului dar o tine in activitate fiindca ingheata pretentiile creditorilor si nu-i lasa sa inchida firma pe o perioada limitata de timp.

  8. @CST-link: multam. Varianta Click-net mi-ar fi si simpla deoarece sint unul dintre idiotii care tine un telefon Romtelecom in casa. Platesc doar abonament la el, da-l tin acolo, ca daca ne suna cineva?
    @mo: Tot in apropiere de Iancului stau si eu. Hehehe.. daca aunci cind ai rut sa-ti pui net ii alegeai pe astia ai mei (ca erai in zona) acum eram doi care cautam provider nou :)). Aia ie, acum caut doar eu. RDS-ul are avantajul vitezelor mai mari da’ daca zici ca plingi la telefon pina vine cineva…
    @C: =)) =)) =)) =)) =))
    =)) =)) =)) =)) =))
    da’ macar de net stii ceva? Ca telefonie de la ei nu vreau.
    @ ana: daca aia aveau in zona mea ceva, sigur auzeam de ei. Ca de obicei gasesti fluturasi in cutia postala (asa m-au agata si pe mine astia de la traznet.net)

  9. Tata, io zic ca treaba cu netul in Romania e chestie de noroc, din pacate. La sor-mea, in Buzau, atat Romtelecomu, cat si UPC-ul merg prost. La altii, RDS-ul merge prost. Io te sfatuiesc asa: indiferent de ce promotie au, nu-ti fa abonament pe mai mult de un an, ca sa nu ai surprize. Oricum, bine ca macar ai de unde alege. Uite, o varianta de luat in considerare e Vodafone. Cel mai scump si mai potent abonament de la ei e cam 100 de lei si, desi e mobil (io am ramas cu sechele de la internetul mobil al Zappului, care intr-un an de abonament mi-a scos peri albi; tot nashu poa’ sa-ti spuna, ca el inca mai plange langa modemu lor), zbarnaie, nu altceva. Downloadul merge si la Kbps, am incercat io.

  10. merge si la 400 Kbps voiam sa zic

  11. @Neatza: Hahahaha.. tu esti in glume sau ce? Mi se rupe mie de cine este administrator la ei. Eu practic nu mai dau de ei: la telefoane nu raspunde nimeni, sediul nu mai e, site-ul lor este mort.. N-am de ales…
    @Sprincenatul: pai tata, mai mult de un an oricum nu fac, ca eu mai am de stat aici maxim 10 luni. Vodafone zici? Ma uit..

  12. Stai mah.. download la 400 kbps? Nu mersi. Daca nu prind macar 4 mega la dat jos, nu ma complic. Nu de alta, da’ tin la pozitia mea din top 25 uploaderi de pe scenefz.net

  13. Si tu esti d’ala de umple harduri peste harduri?
    Ziceam de 400 kbps tinand cont ca e mobil si comparandu-l cu zappu unde varful era de 15 kbps.

  14. Io zic sa incerci si la Erdeesh macar cu un telefon, ca daca iti pun direct net prin fibra optica ai mari sanse de conexiune buna si abonamentul e ok ca pret, da’ inarmeaza-te cu rabdare multa in asteptarea unor cibani care vor sa fii tu acasa la zece, unspe, doispe dimineata, pe cand au ei chef sa iasa la plimbare..aaa, pardon, pe teren.

  15. PS: si daca tot stam aproape si iti pui RDS, poate ne calcam pe picioare/ injuram la coada la platit factura 😛
    Asta imi aminteste ca RDS are totusi un plus pentru lenesi/ aiuriti ca mine: poti sa platesti cate facturi vrea muschiul tau (2,3,n luni) cu o singura vizita la casierie.

  16. @mo: hai ca intre timp s-au inventat si variantele electronice de plata 🙂 Nu trebuie sa stai la nici o coada.

  17. da, da, exageram si eu 😛

  18. păi eu net le’am cerut celor de la rcsrds!

  19. scuze.. intelesei eu gresit ceva. asta cu „Şi ţin telefonul lângă mine, că’s în perioada de graţie” m-a derutat.
    O sa povestec in alta postare de ce. Da’ ideea este ca la servici, int-un dulap, tin 4 telefoane mobile de la RCS (dap, telefoane mobile) cu care nu stiu ce sa fac, iar ei nu vor sa le ia inapoi. O sa detaliez alta data.

  20. Confirm, din partea mea era doar o ironie, tu oricum nu ai nici o obligatie sa stai cu ei, poti rezilia contractul oricand (sau uneori dupa o perioada minima, care in cazul tau e anulata prin neprestarea serviciului. Chiar daca esti pe rosu, cred ca esti destul de la coada listei lor de persoane pe care urmaresc sa le dea in judecata pentru daune).

    Pe viitor, cand mai fac o gluma te sun inainte sa te avertizez, sa stii cand e cazul sa razi. Sau putem sa cadem de acord asupra unui semn, de pilda un punct in coltul mesajului (da’ sa ai monitorul bine sters)

    .

  21. =))
    Stai ca lu’ Codrea ii daduse prin cap altceva: sa incerc sa dau de ei sa le propunem sa ii cumparam. Asta cum iti suna?

  22. Daca nu e cu punct in coltul mesajului imi suna bine.

  23. Eu sunt la RDS de 3 ani. De vreo doi ani nu a mai picat deloc. De cand au bagat fibra adica.

  24. Toate sunt de rahat…

    Da’ ce-ţi tb internet, în primul rând ?

  25. Cre’ca in adincul meu sint masochist.

  26. draga io,
    pentru mai multe informatii despre diversi provideri de ustensile performante de halit timp pretios, te invit sa citesti postul antireclama upc de pe blogu lu’ io insami. 😀
    ce lipseste de acolo e faptul ca saptamana trecuta m-am conectat la clicknet. cerere inregistrat la 930. semnat contract in 5 minute la un magazin de-al lor. NU INSTALA MODEMUL PANA NU-TI COAFEAZA CEI DE LA TEHNIC LINIA, ca-l bagi in moarte clinica. 🙂
    viteza de download seara 50mbps, dimineata 250.
    io nu ma declar multumita ca inc an-am sarit santul :))
    bafta!

  27. a, uitat sa mentionez chestie importanta: cum se resusciteaza modemu’.
    25 euroi vine echipa Romtelefon si-i face bouche la bouche. ce deh, daca tot e mocca instalarea tre’ sa ciupeasca si ei de undeva…

  28. Multam Brightie. Bine de stiut si ce spui tu.

  29. m-am trezit tarziu, cred.
    Am avut retea de cartier care „obosea” destul de des, altfel avea viteza si se repara repede.
    Am renuntat de un an si am RDS – n-am avut nicio problema; deci ii recomand.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: