Un fel de răspuns

presedintele_manelist

Airbornb îmi spune într-un comentariu la postarea-mi cu zaieţu şi pagaditu’ că sînt cam optimist. O să povestesc două chestii, aparent mărunte.

Prima ar fi legată de mersul prin oraş. Corect, traficul este infernal în continuare, jmegherii se găsesc mai peste tot iar depăşitul coloanei la semafor ar trebui inclus în sporturile olimpice. Dar… comparaţi mersul de azi cu cel din noiembrie anul trecut. Afirm cu mîna pe inimă că timpul pe care îl parcurg spre şi de la muncă este la jumătate. De ce? Simplu. Intersecţiile Progresului cu Năsăud, Viilor cu acelaşi Năsăud, rondul de la George Coşbuc, Piaţa Unirii pe sensul Tineretului –  Universitate, Bdul Unirii cu Nerva Traian şi Decebal cu Delea Nouă se mai blochează mult mai rar. Numărul de maşini este aproape acelaşi dar intersecţiile nu se mai blochează pentru că din ce în ce mai puţini şoferi intră în intersecţie dacă în faţă văd că este plin deja. Anul trecut pînă acasă făceam 60-90 de minute, azi fac 30-35. Iar pînă la servici făceam 30-90 de minute (în funcţie de ora la care plecam de acasă), azi fac 25-40 de minute (o dată am întîrziat şi am zis că am pus-o. M-am înşelat).

În plus, pentru străzile cu 2-3 benzi. Dacă anul trecut unul care era pe o bandă paralelă cu mine punea semnal că vrea să intre pe banda mea, îl lăsam fără remuşcări. Invers era greu de tot. Anul ăsta nu am nici o problemă să schimb benzi. Ceilalţi sînt mult mai dispuşi să te lase să le intri în faţă atîta timp cît nu o faci jmeghereşte.

Să fie primele semne de civilizaţie în trafic sau sînt eu prea bou? Voi ştiţi mai bine.

 

A doua chestie. Acum 3 ani, cînd ajunsesem pe postul pe care încă mă aflu, fabrica tocmai ce suferise transformări majore, în sensul îmbunătăţirii condiţiilor de lucru. Timp de un an am fost confruntat cu un val de dispariţii a tot ceea ce se putea refolosi cu succes: dispensere de săpun lichid, doar săpunul lichid  din interiorul lor, baterii de duş cu bilă ceramică, uscătoare de mîini, suporturi de hîrtie igienică, hîrtia ca atare, corpuri de iluminat, becurile din ele, senzori de prezenţă de la ventilatoare, etc. Că vorba aia, e nevoie de multe la cîteva sute de case ale angajaţilor.

Mi s-au propus variantele clasice: imputaţii colective, ameninţarea celor care le-au folosit cu diverse articole de lege, montarea de camere ascunse, chemarea poliţiei, concedieri demonstrative… Am refuzat să le aplic şi timp de un an de zile am făcut doar un singur lucru: am înlocuit tot ce se fura fără să spun nimic. Un an de zile am acoperit pagube pentru ca spaţiile pe care le foloseau oamenii să arate bine. Repet, fără să spun nimic, fără să trag pe cineva la răspundere, fără să ameninţ pe cineva, fără să reţin vreun ban. Le-am înlocuit o dată, de două ori, de trei ori…

De doi aproape că nu mai am probleme. Dacă se mai sparge cîte ceva găsesc bucăţile acolo. Nu îmi mai dispare nimic. Şi asta în condiţiile în care aproape jumătate dintre cei care le folosesc sînt alţii. Le-a luat un an să înţeleagă mesajul meu dar l-au înţeles în final. Toate alea erau puse acolo pentru ei toţi, nu pentru vreunul din ei. Şi au învăţat să şi le păzească singuri.

Să fie şi ăsta un semn de civilizaţie sau să fiu eu, din nou, bou?

 

Anunțuri

~ de popej27 pe Miercuri, 12 Noiembrie 08.

13 răspunsuri to “Un fel de răspuns”

  1. Hmm. Poate s-o fi eliberat pe traseul tau. In alte parti e mai rau; dupa principiile entropiei aleia de care spuneai deunazi.
    Da’ nu inteleg de ce l-ai pus pe Guta/Basescu aici.
    Sau e o metafora pentru lupta dintre modernitate si traditionalism? 😀

  2. In nord cred si eu ca e mai rau. Mai ales ca lucrarile la pasajul ala au o asemenea viteza incit mai au putin si o sa ajunga loc de intilnire.
    Cu poza am judecat asa: Neardenthal, Sapiens, Guta, poza, Base, next…

  3. si mie mi se pare ca vad semne de mai bine – cand merg pe jos nu e musai mai curat, dar vad mai multi maturatori pe strada, din loc in loc au aparut banci si mai ales cosuri de gunoi (inca nu suficiente, dar apreciez gestul) si mult mai multi soferi au rabdare sa traversezi strada inainte sa porneasca mai departe

  4. eu cred ca e efectul de la reclama Petrom, parca…aia cu bunul simt 😉
    la mine la serviciu a aparut un anunt lipit pe faianta din toaleta: Foloseste peria cu nadejde…simte-te ca acasa! trebuie sa spun ca nu mai sunt probleme?

  5. faina poza!

  6. Eu cred ca e din ce in ce mai rau, vad asta cam in fiecare parte a orasului, tot mai multi nesimtiti si smecheri. Intersectiile se blocheaza in draci, se trece pe rosu, se parcheaza exact unde se doreste! Cred ca esti pur si simplu norocos ca faci mai putin spre serviciu.
    Iar cat despre smanglitu’ de la locul de munca, nu stiu ce sa spun, decat ca la mine nu s-a smanglit niciodata, oricum suntem putini si (relativ) educati.
    Oricum, te invidiez pentru optimism, cateodata e insa bun si realismul.

  7. Mie mi se pare de mare actualitate articolul tau „zaiet…”. L-am recitit ieri, cand mi-am adus aminte de el. Sunt optimista, ce pot face?
    La capitolul circulatie in Bucuresti, ma abtin. Inca nu am curaj sa ies cu masina. Mai astept pana in primavara 😆

  8. Eu am retinut o chestie dintr-un post de-al tau despre oamenii de o anumita calitate al caror respect daca-l pierzi… e nashpa. Mereu mi-o aduc aminte.

  9. Dap, parca s-a mai linistit nebunia din trafic, dar eu o pun pe seama finalizarii lucrarilor mari la unele artere (ex. fane babanul pana la vacaresti, sos oltenitei, etc. Si constat ca am devenit mult mai tolerant la volan fata de baietii care circula cum tb. Nu fatza de jmekeri sau nesimtiti)

    Normal sa nu mai fure daca cei care aveau nevoie acuma au. 😀 Oricum, ai bagat o pierdere firmei, asteptand ca angajatii sa inteleaga „mesajul” tau. E discutabil ca l-au inteles, e cert ca ai actionat ca pe tarlaua ta. De asta te-a trimis firma la MBA =))=))=))

  10. Taci mah!

  11. pot sa ma angajez si eu voi la firma? ca tot ma zgarcesc si ma abtin de cateva saptamani!

  12. Poti tata, poti. Da’ esti sigur ca vrei? 😀

  13. din nou, ma ofer pentru postul de soferul tau personal!

    si ca sa nu fiu of-of-off-topic:

    dupa revolutie am aflat de la cineva dijtept ca in tara asta va fi bine abia cand se vor schimba cateva generatii. asa este si in trafic: sunt imbunatatiri, dar din simplul motiv ca o mare parte dintre soferii marlanetzi… au crapat! a plesnit inima-n ei. nu i-a mai putut suporta viata.

    pana sa ma mut in bucuresti acum vreo 3 ani circula printre soferii de provincie speriati de bombe mitul cum ca in capitala ar fi „iadul pe pamant”. cred ca s-a intamplat sa ma pripasesc pe aici chiar la apusul unei epoci: mereu mi s-a parut ca pentru un oras in care numarul masinilor depaseste de cateva zeci de ori numarul parcarilor, e suficient sa te bucuri ca din cand in cand te misti. ma asteptam la figuri de tot felul ale smekerilor (atat de rari incat i-as putea numi „nesemnificativi”) accidente saptamanale (daca nu chiar de cateva ori pe zi) – si in realitate au fost 0 (zero) si injuraturi chiar si de la politisti. am putut sa remarc rapid ca SINGURII cu astfeld e comportament erau doar soferii unor dube/dacii papuc/camionase pe care neinteresandu-i soarta suspensiilor, bucselor si amortizoarelor masinii firmei, claxonau din spatele meu cand incetinem pentru a ocoli cate un crater. situatia nu e roz, nu va i nicodata, dar cred ca majoritatea soferilor s-au plictisit sa o faca pe tarzanii la volan. in cel mai bun caz, isi protejeaza nervii si creierul de un atac cerebral.

    pe de alta parte… e trista ituatia alte orase, de exemplu in iasi, orasul meu natal. abia in ultimii ani numarul de masini a crescut exploziv, astfel incat majoritatea populatiei este suprinsa pe nepregatite… ceea ce era deunazi un orasel cu oameni linistiti si politicosi a devenit deodata scena unor atrocitati de neinchipuit, batai cu ranga pentru cate un loc de parcare, injuraturi urlate din mers pe geamul coborat, coruri de cate 10-15 claxoane diferite in cate o intersectie… am senzatia trista ca m-am intors dintr-o calatorie inapoi pe planeta pamant si o gasesc populata de maimute! seamana cu primele vizite pe care le faceam in bucuresti, dupa revolutie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: